La un divorț, locuința comună este adesea cel mai important activ patrimonial. Trebuie luată o decizie cu privire la cine rămâne în locuință și cum se împarte aceasta.
Opțiuni pentru locuință
| Opțiune | Descriere |
|---|---|
| Preluare de către un partener | Răscumpărarea celuilalt și preluarea ipotecii |
| Vânzarea locuinței | Împărțirea veniturilor între ambele părți |
| Păstrare temporară | De exemplu, până când copiii devin majori ("nesting") |
| Închirierea locuinței | Împărțirea veniturilor din chirie între parteneri |
Preluare de către unul dintre parteneri
Dacă un partener dorește să păstreze locuința, acesta trebuie:
- Să plătească jumătate din valoarea netă către fostul partener
- Să poată suporta singur sarcinile ipotecare (test de venit la bancă)
- Să elibereze fostul partener de răspunderea solidară
- Eventual, să efectueze o evaluare a locuinței
Cine rămâne în locuință?
Dacă nu există acord cu privire la cine rămâne în locuință, judecătorul din Rijswijk poate stabili o reglementare temporară prin Tribunalul Den Haag. Factorii relevanți includ, printre altele:
- La cine locuiesc în principal copiii
- Cine poate găsi mai ușor o locuință alternativă
- Cine are cea mai mare nevoie de locuință
- Proprietatea juridică a locuinței
Locuință închiriată la divorț
În cazul unei locuințe închiriate, judecătorul poate atribui contractul de închiriere unui partener, chiar dacă ambii sunt menționați în contract. Celălalt partener trebuie să plece, iar proprietarul trebuie să accepte acest lucru.
Consecințe financiare
| Situație | Consecință |
|---|---|
| Valoare netă a locuinței | De obicei, împărțită fifty-fifty (sau conform condițiilor matrimoniale) |
| Valoare negativă a locuinței | Datoria rămasă este, de asemenea, împărțită |
| Deducerea dobânzii ipotecare | Partenerul care pleacă o poate revendica până la 2 ani după plecare |
| Impozitul pe valoarea locuinței proprii | Este acordat partenerului care rămâne |